https://fb.watch/1iLYzMnCqy/
Brifing sustenut de Ministrul Educatiei, Culturii si Cercetarii, Igor Sarov
Google pentru Educație va fi accesibil pentru profesorii și elevii din întreaga țară. Parteneriatul cu gigantul american Google va facilita educația la distanță în școlile din Republica Moldova
Ministrul educației, Igor Șarov, a anunțat că ministerul face tot posibilul ca școlile să se deschidă într-un format tradițional începând cu 1 septembrie. În acest sens au fost elaborate șapte modele de studii, iar fiecare școală va alege care este cel mai potrivit.







Briefing de presă a Ministrului Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova, Igor Șarov, privind finalizarea anului de studii 2019-2020
Președintele Parlamentului Andrian Candu a discutat cu elevii despre siguranța rutieră
21/11/2017
![]() Chișinău, 21 noiembrie 2017 – Președintele Parlamentului Andrian Candu a discutat astăzi, cu elevii Liceului Teoretic ”Universul” din capitală, despre securitatea rutieră, consecințele nerespectării regulilor de circulație, precum și a împărțit copiilor reflectorizante.
În discuție președintele Legislativului a vorbit elevilor claselor primare despre însemne rutiere, despre importanța traversării regulamentare a drumurilor și totodată i-a îndemnat să povestească și părinților despre aceste reguli.
La începutul anului curent, Andrian Candu a acceptat oferta de a fi ambasador al siguranței rutiere și a propus promovarea mai multor proiecte, care contribuie la conștientizarea consecințelor excesului de viteză, precum și ale siguranței pietonilor.
Una dintre acțiuni presupune distribuirea reflectorizantelor, care protejează pietonii pe timp de noapte, lucru reglementat de legislație, dar care încă foarte puțin este respectat în Republica Moldova.
Amintim că în luna mai 2017, Parlamentul s-a aliniat campaniei globale ONU desfășurate în cadrul Săptămânii Mondiale a Siguranţei Rutiere pentru a atrage atenția publică asupra problemei vitezei excesive, care este principala cauză de deces și traumatisme în cazul accidentelor rutiere. Atunci, Legislativul a găzduit o expoziție de desene ale copiilor #ReduViteza.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
|
Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Lucrătorilor din Învăţământ
Stimaţi colegi,
Tradiţional, marcăm la fiece început de brumărel o zi deosebită, care, deşi nu este înscrisă cu roşu în calendar, cu siguranţă aduce în sufletul fiecăruia dintre noi atmosfera de sărbătoare şi bucuria recunoştinţei, exprimate frumos nu numai de actualii noştri discipoli, ci de întreaga societate.
Este Ziua profesională a pedagogului, un prilej excelent de a ne revizui gândurile, trăirile şi faptele, de a ne răspunde sincer la întrebările, tot mai insistente în ultima vreme, despre locul şi rolul cadrelor didactice în contextul de modernizare a ţării, de schimbare treptată, dar sigură, a societăţii, de redimensionare a idealurilor şi valorilor de care şcoala noastră s-a condus decenii la rând.
Parcurgem o perioadă complicată şi captivantă, în acelaşi timp. Complicată – prin noile obiective pe care urmează să le acceptăm ca repere ferme în activitatea noastră, captivantă – prin noutatea sa şi prin energia nestăvilită a optimismului alimentat de încrederea noastră că mâine va fi neapărat mai bine ca azi, că pedagogul, în Moldova, îşi va recâştiga autoritatea şi importanţa de altă dată, că şcoala, mai devreme sau mai târziu, va reuşi să se debaraseze de complexul umilitor al Cenuşăresei, ajungând să fie tratată – de stat, de societate, de fiecare cetăţean al ţării – după merit. Cu respect şi bunăvoinţă, cu atenţie şi grijă maximă, – toate materializate în eforturi conjugate de susţinere a procesului de reformare a şcolii naţionale în consens cu exigenţele timpului pe care ni le-am asumat cu toată responsabilitatea, dar şi cu bunele tradiţii ale învăţământului autohton, bazat pe valori etico-morale cristalizate în inima poporului nostru de-a lungul secolelor.
Multe şi diverse sunt problemele şcolii astăzi. Ale şcolii şi, bineînţeles, ale celor care sunt sufletul acestei instituţii fundamentale a statului – pedagogii. Cu regret, soluţiile acestor probleme, de cele mai multe ori, se găsesc dincolo de pereţii şcolii, iar unicul lucru pe care îl pot face cadrele didactice în această situaţie este să sensibilizeze autorităţile şi opinia publică asupra acestora, să revendice atenţia lucrativă faţă de problemele şcolii din partea celor ce deţin instrumentele de schimbare în bine a situaţiei. Să sensibilizeze, să revendice cu fermitate şi să-şi îndeplinească în continuare funcţia socială de liant al societăţii, de păstrător al valorilor naţionale, de edificator al zilei de mâine a ţării. Nu este o funcţie uşor de realizat, însă dorinţa noastră, a celor implicaţi în procesul educaţional de toate nivelurile, de a-i face faţă cât mai onorabil este atât de mare, încât, cu siguranţă, va mişca, la un moment dat, carul cu probleme din punctul mort.
În zi de sărbătoare, vă urez din tot sufletul, stimaţi pedagogi, optimism, energie sufletească şi încredere neclintită în forţele proprii de a menţine învăţământul autohton pe linia de plutire, multiplicându-i succesele şi realizările spre binele întregului popor.
Cu respect,
Alexandru FLEAŞ,
şef interimar al DGETS a Consiliului Municipal Chişinău
Mesaj de felicitare cu ocazia noului an de studii 2017-2018
La hotarul dintre două frumoase anotimpuri trăim o perioadă cu semnificaţii deosebite pentru întreg poporul Republicii Moldova, când marcăm cele mai importante sărbători naţionale – Ziua Independenţei şi Limba noastră cea Română. În acest context festiv şi emoţionant se înscrie firesc şi startul unui nou an de studii, care ne aduce cu el şi noi speranţe, şi noi motive de mândrie şi elan creator, dar şi noi griji, responsabilităţi, planuri încă netestate la rezistenţă în faţa provocărilor vieţii în continuă schimbare.
Poetul i-a numit pe învăţători Semănători de Lumină. Pe bună dreptate. La fel cum plugarul aruncă în sol sămânţa rodului viitor, aşteptând apoi să culeagă înzecit, pedagogul introduce cu grijă în sufletul şi cugetul copilului sămânţa Cunoaşterii, nutrind ferma convingere că, peste ani, aceasta va rodi progres şi bunăstare, realizări marcante în toate domeniile vieţii, idei inovatoare şi elan creator.
Stimaţi colegi, avem înainte o perioadă de mari şi imperioase transformări. Nu le vom face faţă decât dacă acceptăm şi noi să ne transformăm, astfel încât să corespundem plenar aşteptărilor societăţii. Cunoaşterea disciplinei predate nu mai este suficientă pentru a obţine succes în promovarea principiilor moderne ale educaţiei, a standardelor avansate, a conceptului de şcoală accesibilă copilului, în care Calitatea şi Relevanţa sunt cuvintele de ordine. Acum, la început de nou an şcolar, să ne întrebăm dacă suntem pregătiţi de eforturi suplimentare pentru a asigura performanţa procesului de studii. În funcţie de răspuns să ne concentrăm pe lichidarea lacunelor, de care, cu regret, nu a dus lipsă anul precedent de studii, şi să ne angajăm în forţă, cu dăruire şi dedicaţie în soluţionarea noilor probleme ce ne stau în faţă.
În aceste momente festive adresez un cuvânt de bun augur şi un îndemn la mobilizare generală elevilor, celor pentru care, zi de zi, îşi deschide larg uşile instituţia şcolară. Deschideţi-vă şi voi cugetul, sufletul pentru a primi cu recunoştinţă darul cunoaşterii, oferit cu generozitate de către profesorii voştri. Şi nu uitaţi nici penru o clipă că şcoala, dincolo de toate atribuţiile sale oficiale, este şi o familie în care învăţaţi lucruri importante şi necesare nu doar pe durata anilor de studii, dar pentru tot restul vieţii.
Stimaţi prieteni, poate că cel mai important lucru pe care l-am învăţat din experienţa ultimilor ani este cel de apartenenţă a şcolii la comunitatea în care activează, la aspiraţiile şi necesităţile acesteia. Fără parteneri educaţionali conştienţi de importanţa colaborării în numele prezentului şi viitorului copiilor noştri şcoala nu se poate aştepta la mari realizări. Şi doar împreună vom reuşi să ne atingem obiectivele propuse, educând noi generaţii de tineri capabili să răspundă provocărilor timpului. Adresându-vă calde cuvinte de recunoştinţă pentru că sunteţi nu doar alături, ci împreună cu şcoala, îmi exprim speranţa că şi în noul an de studii vom avea parte de conlucrări fructuoase şi importante pentru buna funcţionare a sistemului educaţional.
Într-un ceas bun!
Alexandru FLEAŞ,
şef interimar al DGETS
a Consiliului Municipal Chişinău
Mesaj de felicitare cu ocazia încheierii anului de studii 2016-2017
Dragi pedagogi, părinţi, elevi,
Se apropie de final încă un an din viaţa noastră şcolară, trăit cu maximă intensitate de către fiecare dintre noi, în conformitate cu locul şi rolul ce ne revine în virtutea statutului deţinut, misiunii şi obiectivelor asumate.
Privind retrospectiv, putem afirma că a fost un an obişnuit, din care nu au lipsit nici cele bune, dar nici cele mai puţin bune. Însă, cu siguranţă, a fost un an valoros prin experienţa oferită nouă cu generozitate, prin numeroasele oportunităţi de avansare pe calea cunoaşterii, indiferent de care parte a catedrei ne-am aflat.
Pentru o bună parte dintre copii ultimul sunet de clopoţel înseamnă startul în călătoria multaşteptată cu numele „Vacanţa Mare”. Iar prima escală a acestei extraordinare călătorii se va produce în contextul celebrării Zilei internaţionale a copilului, sub semnul protecţiei drepturilor fundamentale ale celor mai tineri dintre cetăţenii ţării. În lista acestor drepturi, la loc de frunte, se află dreptul la studii, asigurat în cadrul diverselor tipuri de instituţii ce activează în peisajul nostru educaţional – de la cele preşcolare, la cele şcolare şi extraşcolare, toate fiind puse în serviciul noii generaţii.
Pentru o altă parte din contingentul şcolar această trecere de la un anotimp la altul constituie o perioadă fierbinte, la propriu şi la figurat. Este vorba despre absolvenţii ciclurilor gimnazial şi liceal, chemaţi în aceste zile de cireşar să facă dovada efortului depus în anii de studii. Notele obţinute în cadrul sesiunii de examene sunt, fără îndoială, relevante, însă cele mai importante aprecieri vor fi cele pe care le va da însăşi viaţa cu multiplele sale teste şi provocări. Am certitudinea că absolvenţii noştri posedă toate calităţile necesare pentru a ieşi învingători din aceste încercări. Rămâne doar să se mobilizeze, să lase la o parte emoţiile şi atunci succesul nu va întârzia să apară.
Cu ocazia sfârşitului de an şcolar Vă doresc tuturor sănătate, curaj, voie bună şi împliniri pe măsura aşteptărilor.
Viorica Negrei,
şef adjunct al DGETS cu suplinirea
funcţiei de şef al Direcției Generale
Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, 2017
Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău
Vă informează că în perioada 11-14 mai 2017 va avea loc Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret.
Evenimentul se va desfăşura la Centrul Internaţional de Expoziţii MOLDEXPO, pavilionul nr.3.
Sunt aşteptaţi copiii, cadrele didactice, părinţii şi toţi iubitorii de carte