Inspectorii de patrulare, în vizită la Liceul Teoretic “Universul” din capitală. Agenţii rutieri i-au instruit pe profesori cum să le predea copiilor regulile de circulaţie prin intermediul activităţilor interactive. Subiectul i-a captivat pe elevi, aşa că au răspuns prompt la toate întrebările.
Copiii au fost instruiţi cum trebuie să traverseze corect strada, cum să se comporte atunci când sunt pasageri, dar şi de ce trebuie să poarte elemente reflectorizante atunci când ies seara la plimbare.
Directoarea liceului spune că elevii trebuie să fie informaţi despre regulile de circulaţie, pentru că şcoala se află la periferie şi există pericolul de accidente.
Precizăm că în ultimele 11 luni, în republică s-au produs 340 de accidente rutiere cu implicarea copiilor. 19 minori au decedat, iar 336 au suferit diverse traumatisme.